Cred că există un loc special în mintea unui fotograf unde se păstrează fotografiile nefăcute. La început, le vedeam vivid ca și cum m-aș fi uitat la o fotografie printată, dar în ultima vreme, de când nu timiditatea sau lipsa de reacție este motivul pentru care nu am facut fotografia, ci teama de noile legi ale GDPR-ului, nu mai salvez nimic pe acest disc imaginar.

O fotografie pe care nu am făcut-o din timiditate, dar o văd și acum în fața ochilor, a fost cu o fetiță în Londra. Eu eram în vizită acolo pentru prima oară, douăzeci de ani și un pic, cu primul meu DSLR agățat de gât. Ea era pe stradă, mergea lângă un părinte și ținea un ursuleț mare de pluș în brațe. Pentru o secundă s-a întors peste umăr și s-a uitat fix în ochii mei. Toți oamenii mergeau, orașul vuia, dar timpul parcă a înghețat în momentul acela. Știu că pare un moment banal, dar unul dintre profesorii mei de fotografie mi-a spus că uneori fotografiem ceea ce suntem în acel moment. Iar cu câțiva ani înainte, eu eram fetița cu ursulețul în brațe, ajunsă într-o țară străină. Fotografia aceasta nefăcută a fost o radiografie a unei alte fotografii care nu exista.